Azteca – Demon Lyrics

Thunderjet
Au zis că nu o să reușesc
Au zis că nu o să pot s-evadez
Credeau că e doar un joc pervers
Numit societate (Societate, societate)
Mi-au zis că nu o să pot
Și d-aia nu o să pot, credeau că nu o să pot
Nu-s ca noi (Nah), nu-s ca noi
Ăștia nu-s ca no-o-oi
Nu-s ca noi

Strofă
Mă gândesc în fiecare seară, oare cum eram, când mergeam la școală
Mi-s secat, calcificat, ca un fir de iarbă
Nu făceam un leu, nu făceam treabă (Nu făceam treabă)
Damn, ăsta sunt eu
Invoc o entitate în studio
O las să vorbească prin mine, nu fac diferențе și chiar dacă e bună sau rea
Ca mine vinе din asta și vrea, prin mine să zică ceva și ea
Pun stăpânire pe mine, mă simt mai puternic pe zi ce trece, uh
Îmi arată cât de ignorant am fost și de ce am ajuns așa rece, uh
Zici că-s super Future, Pluto, Azteca zis și Freddy Krueger
Îți intru în vis, zic adevărul, da-l vezi ca pe o minciună
Nu poți să te fac să vezi ce văd, decât dacă vii după mine și mă lași să îți arăt ce văd ochii din umbră

Refren
Am un demon în motor, să mor eu, fă
Am un demon în motor, să mor
Am un demon în motor, să mor eu, fă
Am un demon în motor, să mor

Îi dăm forță, zici că-i motor V12, îi 1.3, timpul costă
Scoate teancu’ lu’ frac-tu, dacă vrei (Dacă vrei)
Îl scot direct din buzunarul ei
Nu-l scot pe-al meu să le arăt la lăchei (La lăchei, la lăchei)
Nu-l scot pe-al meu să le arăt la lăchei
Îl scot direct din buzunarul ei

Teancuri peste teancuri, pune fratele (Fratele)
Teancuri peste teancuri, facem sumele (Sumele)
Teancuri peste teancuri și în portbagaj
Pun teancuri peste teancuri, niciodată peste frați (Peste frați)
Teancuri peste teancuri, pune fratele
Teancuri peste teancuri, facem sumele
Teancuri peste teancuri și în portbagaj
Pun teancuri peste teancuri, niciodată peste frați

Refren
Am un demon în motor, să mor io, fă
Am un demon în motor, să mor
Am un demon în motor, să mor io, fă
Am un demon în motor, să mor

Îi dăm forță, zici că-i motor V12, îi 1.3, timpul costă
Scoate teancu’ lu’ frac-tu, dacă vrei (Dacă vrei)
Îl scot direct din buzunarul ei
Nu-l scot pe-al meu să le arăt la lăchei (La lăchei, la lăchei)
Nu-l scot pe-al meu să le arăt la lăchei
Îl scot direct din buzunarul ei