Dora Gaitanovici – Pas cu pas Lyrics
Credeam că ești unicul număr pe care îl joc
Dar nu mai am loc, cum oare
Ești la un pas și te-apropii
De regula mea, câștigi doar prin ea, mă doare
N-am timp să ma prefac, însă
Tu vrei s-ai totul, dar e-n zadar
Jocul e simplu, mult prea simplu
Apoi, iar
Pas cu pas mă prăbușesc
Iar în lumea ta, eu iubeam și visam întruna
Cerul meu e-atât de sus, iar tu ți-ai propus
Într-o zi, să îmi cumperi luna, uh, uh
Vin sau plec, îți e totuna
Iar sunt suflet de-mprumut
Poate-ai să-nțelegi, în sfârșit, că eu sunt doar una
Plec, n-am răbdare să aflu
Cine-a trișat, cine-a pierdut odată
Tu, știu prea bine ai asul
Nu văd nu ochii tăi, lumina din ei, țin pasul
N-am timp să ma prefac, însă(?)
Tu vrei s-ai totul, dar e-n zadar
Jocul e simplu, mult prea simplu
Apoi, iar
Pas cu pas mă prăbușesc
Iar în lumea ta, eu iubeam și visam întruna
Cerul meu e-atât de sus, iar tu ți-ai propus
Într-o zi, să îmi cumperi luna, uh, uh
Vin sau plec, îți e totuna
Iar sunt suflet de-mprumut
Poate-ai să-nțelegi, în sfârșit, că eu sunt doar una
Eu mă opresc din joc
Presimt că nu am noroc
În locul meu să vină altcineva
N-ai timp să te gândești
N-ai timp să te-mpotrivești
Dar vocea mea încă strigă
Dar vocea mea încă strigă
Dar vocea mea încă strigă, uh, uh
Pas cu pas mă prăbușesc
Iar în lumea ta, eu iubeam și visam întruna
Cerul meu e-atât de sus, iar tu ți-ai propus
Într-o zi să îmi cumperi luna, uh, uh
Vin sau plec, îți e totuna
Iar sunt suflet de-mprumut
Poate-ai să-nțelegi, în sfârșit, că eu sunt doar una
În sfârșit, că eu sunt doar una
În sfârșit, că eu sunt doar una